Interviu Giginele pe Crafty.ro

Se stie ca Oana este una dintre prietenele mele cele mai apropiate. Ne stim de mult... de pe vremea cand jucam MU, parca intr-o alta viata. Ne-am lipit mai tarziu, cand s-a deschis pub-ul, dar cand ne-am lipit a fost fara cale de intoarcere.
Cumva, pe undeva, eu sunt nasa Giginelelor. Nu eu le-am numit, doar eu am fost "parintele spiritual". Si ma bucur ca Giginele a crescut cum a crescut si a ajuns unde a ajuns.

Oana a fost intervievata de Crafty si interviul a aparut astazi pe site. Felicitari, Oana! Felicitari, Giginele! Va iubim!

Inteviul AICI

Magazinul Giginele pe Crafty

Life with Crafty.ro

Am fost acolo de la inceput. Le-am vazut primii pasi, primele cuvinte. Am zambit la fiecare noua realizare si am admirat felul armonios in care cresc. Nu s-au grabit deloc. Au mers incet, pas cu pas, in asa fel incat sa fie siguri ca toti cei implicati sunt fericiti.
Vorbesc despre doi omi Stefan si Roxana si un camin cald: Crafty De multe ori ma intreb cum reusesc. Cand dorm sau daca dorm. In momentul in care a aparut site-ul eu eram in expectativa, cautand un loc in care sa imi pot expune si vinde bijuteriile. Am zis: hai sa incerc! Si am incercat. Si mi-a placut. Mi-a placut pentru ca sunt mereu pe faza. Pentru ca de cate ori am avut o nelamurire, o cerere, o parere, au fost mereu acolo sa ma ajute. Pentru ca si daca uneori suntem bata, varza in chestii internautice, bloguistice sau tehnice, au rabdare si ne explica pas cu pas ce trebuie facut. Ceea ce e mare lucru. Mi-a placut pentru ca fiecare produs este acceptat in parte, astfel incat pe site nu apar asa numitele "chinezisme" Mi-a placut pentru ca Furniturile sunt separat, nu se amesteca cu creatiile handmade si nu incurca ochii celor care de fapt intra pe site pentru a vedea ce s-a mai creat nou. Imi place pentru ca site-ul e user friendly. Totul e clar, la locul lui, produsele se adauga usor. Imi place pentru ca nu copiaza alte site-uri de profil si fac tot posibilul sa mentina aceasta linie de departajare, dar in acelasi timp sa multumeasca si pe toti cei care expun. Si e greu. E greu sa ii multumesti pe toti. Dar se leaga o comunitate frumoasa, unde te simti ca acasa. Da, am conturi si pe alte site-uri de profil. Dar Crafty este de suflet. Pentru ca a crescut sub ochii mei. Pentru ca m-am bucurat de fiecare mare realizare a lor. Pentru ca imi e drag sa citesc Forumul si Blogul. Pentru ca de multe ori vin in intampinarea ideilor noastre inainte de a le exprima. Si e frumos si cald. Asa cum trebuie sa fie intr-o comunitate in care sunt atati omi faini. Unde se creeaza, unde se canta si se zambeste cu ochi si suflete inconjurate de frumos. E ca acasa. Si e crafty

Pe aici

Inca mai sunt. Lurking. Ma pierd in amanunte de multe ori. Uit esentialul. Mi se frang radacinile cate un pic si sangereaza in pamantul uscat. Dar cresc. Le incalzesc, le oblojesc, le dau apa. Si cresc. Si eu cu ele. Am invatat sa cresc incet. Nu ma grabeste nimeni. Ma bucur de drum. Milimetru cu milimetru. Pas cu pas. Radacina cu radacina. Mai vine cate un om, pune un zambet si o imbratisare, sau o vorba buna, sau un sarut. Si ele cresc vesele atunci. Mai vine cate o veste proasta, un pumn de realitate, privirea unui om la pamant. Si ele se chircesc, se strang, se zbarcesc. Dar crestem. Suntem facuti din frumos si din urat. Balanta se inclina dupa cum sufla viata. Si dupa cata forta avem sa vedem frumosul din urat.

Zilele acestea au fost adancite in tacere. Am citit povestea lui Bibi vazuta prin mai multe suflete. Fiecare a filtrat in alt fel. Dar a ramas acelasi Bibi. Aceeasi poveste a unei lupte nedrepte. Va rog sa o cititi.

http://viatacudba.blogspot.com/

Din urma pentru maine

Ma simt vinovata oarecum. Viata mea a luat o turnira atat de frumoasa, s-au intamplat atatea lucruri minunate si nu am apucat sa scriu despre ele. Sunt intr-un moment in care curg ideile si parca mainile nu se misca destul de repede pentru tot ce as vrea sa fac. Imi notez, pe foi de hartie gasite prin poseta, desenez ideile si gandurile, ca sa nu le pierd prin negurile amestecaturilor din capul meu. Se nasc idei, se nasc flori, omidutele devin fluturi. Si e frumos si bine. Copiii sunt in vacanta, dimineti lenese, cu timp de cafea si zambete somnoroase. Invarteala in bucatarie, cu maimuta pe post de ajutor de bucatar, rasete si faina pe obraji. Carti, teme, calculatoare. Vacantele sunt o bucurie. Si lucrul. Polimerul care prinde forme visate. Bratarile late care imi bucura fiecare simt. Privirile zambitoare care se indreapta spre ele cand le port. Colierele vesele. E vara in tot ce se intampla. Corturi si miros de foc de tabara. Imi afund fata in haine si vad focul de tabara, chitarile vesele sau triste, omii faini luminati de flacari.
Si apoi restul. O mana de omi dragi care au decis ca trebuie promovat handmade-ul. Aici la noi acasa. Schite de workshop-uri, idei, rasete. Caldura unui grup legat de aceleasi pasiuni. Siguranta umarului de langa al tau. Se leaga frumos. In liniste, cu fire puternice. Se tese o scara. Cu margele, polimer, sarma, pictura, inspiratie, arta, cusaturi, impletituri de vise vesele. Unde va duce ? Urmariti-ne si veti afla.

Si pentru ca vorbim de fluturi si vise, o piesa care imi e draga mie

Saptamana cu emotii

A trecut o saptamana plina de bucurii. Intai am fost Designerul Saptamanii pe CDB. Apoi am fost la primul targ in alt oras decat cel de bastina. Am cunoscut omi minunati, am primit atat feedback pozitiv incat mi-au dat lacrimile de vreo doua ori de drag si emotie. "Am venit pana aici pentru ca am citit pe blog ca veti fi aici si am vrut sa va cunosc" Orice bariera a picat si i-am multumit domnisoarei printr-o imbratisare. Si nu mi-am ascuns prea bine emotia :))
Iar azi am aflat ca cerceii mei cu pene au castigat concursul Pene/Pasari organizat de Loja Designerilor de Bijuterii pe Facebook. Va multumesc pentru Like-uri.
Saptamana aceasta care a trecut a venit exact cand trebuia: intr-o perioada de intrebari si de cautari. Sa continui ? Sa ma opresc? E ok ce fac? Incotro sa ma indrept? Daca nu sunt buna la asta? Daca sunt doar un alt insirator de margele care nu reuseste sa transmita nimic? Viata iti pune in cale multe piedici. Secretul e in a merge mai departe. Pentru ca atunci se intampla mici minuni care te fac sa intelegi ca nu lupti. Doar castigi.
Va multumesc ca mi-ati fost mereu aproape. Si ca imi oferiti momente ca aceasta. Clipe in care lacrimile curg in voie. De bucurie si de drag.

Veronica Linko - Steampunk artist

Un blog post amanat din lipsa de conexiune la internet buna si a faptului ca am fost plecata din Arad doua saptamani. Din seria: Handmade Mondays, astazi vreau sa vorbesc despre un artist steampunk care m-a cucerit si ca om si si ca si artist. Indragostita de stilul steampunk sunt de mult timp. Leg cumva dragostea asta si de pasiunea mea pentru beletristica si cinematografia care au ca tema vampirii. Am si avut, inspirata de creatiile ei, cateva incercari de steampunk, dar nu foarte spectaculoase *blushes*

Veronica Linko aka FB Ronnie este artista pe care voi incerca sa vi-o prezint astazi. Plina de viata, vesela, deschisa, cu o dragoste pentru frumos ce i se citeste in priviri (oricum, ochii iti sunt atrasi instant spre accesoriile ei... majoritatea lucrate de ea). Ce m-a atras la ea este calmul, sinceritatea, linistea.

Am intrebat-o cum a inceput aventura aceasta minunata care se numeste handmade.

"De margelit m-am apucat anul trecut. In Mai am fost la Timisoara si am gasit un magazin care vindea furnituri pentru confectionarea bijuteriilor. De acolo mi-am luat primele materiale. Apoi am cumparat rand pe rand unelte, alte materiale si ce mai aveam nevoie. Am inceput sa urmaresc forumuri care trateaza acest hobby, sa urmaresc tutoriale, sa citesc carti...si incetul cu incetul s-a conturat aceasta pasiune. Provocarile de pe forum (forumul CDB - n.n) au fost, ca sa zic asa, catalizatorul acestei activitati. Raspunzand la aceste provocari am inceput sa incerc mai multe metode si tehnici pentru confectionarea bijuteriilor. Apoi am dorit foarte mult sa imi definesc un stil propriu. Am ales steampunk-ul intr-o abordare personala si a tinut - am avut feedback-uri pozitive, ceea ce m-a indemnat sa continui." - mi-a raspuns

Si inspiratia ? Ce te inspira ?

VL: "Niciodata nu stiu exact de unde vine inspiratia. Uneori ma trezesc pur si simplu cu o idee, pe care o macin in minte pana ii vine randul sa o pun in aplicatie. Uneori, chiar la serviciu fiind, imi vine o idee, iau repede o hartie si un creiion si schitez in linii mari ideea. Evident, produsul finit nu va fi niciodata identic cu schita. Uneori, stand la masa de lucru imi insir pe masa diverse materiale si incerc sa vad in ce combinatii ar da mai bine. Alteori poate vad undeva ceva ca imi place si incerc sa "reproduc" acel ceva. Asta nu se intampla prea des, caci nu am timp sa studiez domeniul atat cat mi-ar placea. Asadar cel mai mult vine din sine, din imaginatie, din emotiile de moment, din incercarea de a combina anumite materiale."

Ce iti doresti de la handmade ? Unde speri ca te va duce?

VL: "Mi-as dori sa pot sa imi castig existenta din Handmade. Mi-as dori sa imi deschid un magazin in care, pe de o parte, sa vand furnituri pentru bijuterii precum si bijuterii din colectia personala si, pe de alta parte, sa am un spatiu pentru o ceainarie creativa, unde sa pot sta impreuna cu alti pasionati de margelit si sa facem workshop-uri, mini-expozitii, mini-sesiuni de comunicare. Acesta e visul meu."
(Si al meu, Vero, de cativa ani :) )

Veronica nu doar creeaza. Ea isi imparte ideile, cunostiintele prin tutoriale, din ce in ce mai dese. Am si eu de gand sa incerc sa creez ceva pornind de la cateva dintre ele. Aici gasiti o lista cu aticolele scrise de ea. , iar aici una cu tutorialele Daca folositi vreunul dintre ele, va rog sa ii aratati ce a iesit. E mereu o experienta placuta sa vezi rezultatele tutorialelor tale, adaptate dupa mintea, sufletul si creativitatea altui artist.

In final, pana lunea viitoare, va las sa admirati o selectie a minunatelor creatii marca FB Ronnie si va indemn sa ii vizitati cat mai des site-ul pentru a ii admira munca.

Blue Deliria - sweet goth

Cand am cunoscut-o, Sorina era pleostita si apatica. Mai tarziu am aflat de ce, avea legatura cu aerul conditionat din cladirea care gazduia I made this! care a chinuit-o rau de tot. Si am aflat cum e de fapt: calda si prietenoasa, cu chef de povesti si cu muzici faine in suflet. Dar inainte de a o vedea pe ea, ochii si sufletul mi s-au oprit la bijuteriile ei. Ale lor, de fapt, sotul ei creeaza lucruri minunate, foarte elaborate si originale. Creatiile lor se imbina frumos undeva intre goth si sweet. Matase, dantela, negru, contrast. Dar si flori, cane-uri frumos impletite in buchete devenite medalioane. De la ultimul targ la care am fost impreuna, am plecat un pic trista pentru ca ne-am adunat si am uitat sa imi cumpar de la ei unul dintre medalioanele skull care mie imi plac la nebunie.Dar tot mi-l iau eu :D Cred ca acesta este unul dintre lucrurile care imi plac cel mai mult la handmade: faptul ca omi faini imi apar in drum si imi bucura sufletul si ochii si imi raman aproape. Cuvintele descriu greu universul minunat care se numeste Blue-Deliria. Va rog sa va plimbati pe blogul lor si sa va lasati mintea si imaginatia sa cutreiere pe taramurile din povestile spuse de bijuteriile lor.

Lecturi urbane si insignele lor :)

Ideea care sta in spatele Lecturilor urbane este geniala. Ce poate fi mai frumos decat sa indemni lumea sa citeasca ? Sa inveti oamenii ca intre filele unei carti gasesti cele mai frumoase povesti, ganduri, suflete, peisaje. Ca fiecare carte e un suflet de care uneori nu te desparti niciodata. Pentru ca acel suflet e atat de apropiat de al tau incat nu iti poti imagina viata fara el. Nu imi ajung degetele sa numar acele suflete intinse pe zeci sau sute de pagini care au umblat alaturi de mine pe drumuri lungi. Care s-au mutat cu mine dintr-o in casa in alta. Care m-au facut sa rad. Sau care m-au lasat sa plang fara sa ma intrebe de ce. Fiecare vara incepe cu Maria si marea. Fiecare toamna incepe cu Fiul risipitor. Fiecare an are in el Magicianul. Fiecare tristete se cauta in Anna Karenina. Fiecare zi se termina cu fratii Grimm. sau cu Andersen. Sau Vladimir Colin. Sau cu alte povesti care mi-au inchis si mie ochii in copilarie. Fiecare desen al copiilor mei e un sarpe care a inghitit un elefant. Nu o palarie. Pentru ca Micul Print m-a invatat de mica faptul ca sufletul vede mai multe decat mintea. Nu te pune in fata lui. Imaginatia ii da aripi.

Ceea ce am scris explica intr-o oarecare masura bucuria si mandria pe care am simtit-o cand Cristina m-a rugat sa le fac niste insigne pentru Lecturi Urbane. Orasul citeste. Nu am pus multe detalii pentru ca sper ca lumea sa ii intrebe: Ce inseamna LU ? Ce e cu insigna aceea ? Si atunci ei vor povesti cu ochii aprinsi, cu emotie si cu drag despre aceste carti minunate si calatoria lor de la oameni darnici la alti oameni avizi de citit. Sau dornici sa incerce.

Mai multe detalii gasiti aici

Maiden la Cluj

Dupa AC/DC spuneam ca urmeaza Iron Maiden. Si a urmat. 15 August, la Cluj. Inca nu stiu daca postul acesta va fi varianta din inima sau cea din minte. Poate ca totusi le voi combina.

Sambata cu omi dragi. Tare dragi. Cu muzica, cu Campari orange (yummy), cu ras, cu discutii aprinse, cu beri si palinca, cu gratare si senzatia aia de cald pe care ti-o da faptul ca stii ca cei cu care esti nu te judeca chiar daca esti altfel, chiar daca gandesti altfel decat ei. Prieteni.

Duminica dimineata. Aceasi omi dragi, doar ca prin ceata. Ceata s-a ridicat dupa cateva cafele. Multe. La mine cafele ca au decis ca eu voi fi designated driver. La altii a fost pe principiul cui pe cui. Bun principiu. Dupa alta tura de gratare (si de cumparaturi ca noi estem tari si am uitat sambata carnea in.... portbagaj $#^$^&$$&$) am pornit agale spre Polus Center. Am parcat nu foarte departe, dar destul ca sa nu prindem aglomeratia de dupa concert. Good choice, pentru ca se circula bara la bara si inainte si dupa concert. In conditiile in care au inchis doua benzi si le-au transformat in drum de acces spre concert. Politia Romana peste tot. Indicatoare facute special pentru eveniment. S-a intrat lejer, nu a fost aglomeratie. Cei de la porti au fost foarte amabili. Bauturi, papa, pe jetoane. Fara cozi. (Totusi, puteati sa puneti apa la jumatate de pret. Daca la AC/DC s-a putut ca apa sa fie jumatate de jeton, si aici se putea. 5 lei pentru 400 ml de apa mi s-a parut cam mult. Parerea mea, oricum. Si mai puteati si sa returnati banii pentru jetoanele nefolosite. Cum s-a putut la AC/DC. Just saying)

Am intalnit multi aradeni. Multi, multi. Plus cati mai stiam ca sunt pe acolo si nu am reusit sa ne intalnim. Am reusit sa intram in cercul de 5000 din fata scenei.

Trebuie sa va povestesc neaprat despre dezamagirea pe care am trait-o in fata standului cu tricouri and stuff. Imi doream mult o bandana Maiden. Nu existau. In schimb erau fulare. La 38 de grade mi s-a parut cam mult. Tricouri erau, mai faine, mai naspa. Cel mai tare a fost tricoul facut pentru concertul asta. Transylvania, PoluX Centre 15 August 2010. Ok, ok, si eu am zis ca e doar o litera gresita, hai sa nu fim rai. DAR steagul romanesc pe orizontala si culorile in ordinea galben rosu albastru... cam nasol, nu ? Multi vad, putini pricep. Dar tot nu e ok.



Sa trecem totusi la ce a fost frumos. Cargo, cu o mica intarziere. Dupa ce priviri aveau, nu cred ca intarzierea a fost din vina lor. M-am bucurat mult sa ii vad din nou in concert. Dupa multi ani. De fiecare data cand ii vad in concert am senzatia aia de mandrie amestecata cu bucurie pentru ca stiu cat iubesc ceea ce fac si pentru ca pe unii dintre ei ii cunosc de ani de zile. Nu vreau sa socotesc cati. Multi. Verisorul meu, care a plecat din Romania in '90, nu stia de ei. Dupa concert a venit la mine: "Imi faci un cd cu ei? De cand canta ? Nu am auzit de ei" S-a uitat lung la mine cand i-am spus ca am fost la concerte Cargo pe vremea lui Ceausescu. Doar ca aveau alt solist vocal. Si daca tot am ajuns aici: Pentru cele doua gagici care tineau niste cartoane pe care scria KEMPES si care au tratat scena cu spatele in semn de protest: V-ati facut singure de ras si ati jignit intreaga trupa. In momentul acesta Adi Igrisan este solistul trupei Cargo. Nu este prima trupa care si-a schimbat solistul vocal. Nu l-au dat afara pe Kempes. Nu sunt dusmani. Documentati-va, apoi faceti scandal. In clipa cand v-ati intors cu spatele spre acei oameni i-ati jignit pe toti. Asemenea lipsa de respect nu va face fane, doar nesimtite. Deal with it.
Aproape de voi si pauza dintre concerte. Refill la beri (si apa, mda, daca sucul nu tine de sete...). Entuziasm, agitatie, nerabdare "Maiden, Maiden" se lasa cortina ce acoporea ce se intampla pe scena lumea se imbulzeste spre scena. Simteam tensiunea. Toti incordati. Privirile tinta spre scena. Secunde de liniste. Si a inceput. Dinckinson, in ciuda celor 52 de ani, e peste tot. Cum il stiam din concertele vechi. Sare, se catara, fuge. Probleme de sonorizare... pe microfonul lui. Nu se prea intelegea ce se intampla. Si nu pentru ca nu stiam piesele. Dar nu a contat. Am fost acolo, am trait fiecare moment, am cantat, am dat din pleata, ne-am agitat, am sarit, am urlat, am facut poze, am filmat, am sunat omi dragi care nu erau acolo sa asculte cate o piesa (asa mi-am adus zuza cu mine pret de un Fear of the Dark), am cascat ochii maaaaaaaaaaaaaari la Eddie, am trait tot.

Am bifat si asta. Amintiri care nu se pot sterge. Trebuia sa vedem si Maiden.

Nu stiu cum altfel sa inchei decat asa: Blood Brothers, dedicat memoriei lui Ronnie James Dio. Mi-au dat lacrimile, recunosc. Ii iubesc si mai mult acum, pentru asta.

Dreams DO come true

S-a intamplat. 24, 25 de ani de asteptare. Duminica am fost acolo. I-am vazut, i-am ascultat. Am uitat toate balbele organizatorice, am uitat sonorizarea care nu era sonorizare de AC/DC (desi multa lume a spus ca s-a auzit nemaipomenit... totusi am stat exact in fata cortului de mixere, punct de referinta in ceea ce priveste sonorizarea, si ce am auzit nu a fost sonorizare de AC/DC. La ce scule au fost acolo si cum ar fi trebuit sa se auda... dar asta e alta poveste.) Ani de zile, incepand cu o caseta verde ascultata de mii de ori cu S, caseta care inca mai exista, la loc de cinste, ca un omagiu adus primelor amintiri metal din viata noastra, ani de zile (cam 25) AC/DC mi-a mangaiat jumatatea de neuron, alinand dureri sau alimentand bucurii. Nu credeam ca o sa mai apuc sa ii vad. Ma uitam spre scena, pe ecrane si parca nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Stiam la fiecare piesa ce se va intampla. Stiam ca urmeaza sa faca Angus un strip, si ca ne va arata acei boxeri faimosi cu AC/DC, stiam ca fetele vor umple ecranele la The Jack si la You Shook Me All Night Long, stiam ca ceea ce se "umfla" pe locomotiva era Rosie, stiam ca mica pauza ce s-a numit prin presa "bis" de fapt era doar o pauza, pentru ca nici un concert AC/DC nu se termina altfel decat prin For Those About to Rock (We Salute You). Stiam ce se va intampla si am trait fiecare moment. M-am bucurat sa vad tineri si batrani traind muzica la aceeasi intensitate. Am vazut ochi in lacrimi (ai mei erau un pic la fel) de bucurie, de mirare. Am vazut ochi razand si priviri inca intrebandu-se "E adevarat ? Chiar se intampla ?" DA! S-a intamplat. SI am fost acolo, alaturi de atati omi dragi. Un nou vis trecut pe lista de impliniri.

Multumim RATB-ului si Metrorexului pentru ca nu au prelungit cu doua ore programul si au lasat aproximativ 60 000 de oameni sa se indrepte pe jos spre locurile unde erau cazati si spre casa. Mi-au oferit ocazia de a vedea multi oameni necunoscuti salutandu-se, cantand impreuna, aratandu-si "cornitele". Oameni fericiti in ciuda durerilor de spate, de picioare (am stat cam 6 ore in picioare, totusi).

Organizarea a fost ok: cozi mici la papa, la bere cam 3,4 persoane. Cozi mai maricele la toalete, dar nu aveai mult de asteptat, apa de la lavoare s-a terminat repede de tot. A fost civilizat. Singura problema a fost lipsa tomberoanelor, a unui loc de aruncat gunoiul. Presa inainte de a urla ca vai ce mizerie au lasat "rockerii" in urma lor, ar putea sa se intereseze un pic daca aveam unde sa aruncam gunoiul. Din pacate nici macar o punga nu am avut la noi, nu ne-am gandit ca desi stiau cata lume va veni nu s-au gandit ca toti acei oameni vor bea ceva vor manca si vor fuma, ceea ce inseamna gunoi.

Desi spuneam ca nu voi mai merge la alt concert in Romania, s-ar putea sa dam o sansa Clujului la Maiden. Desi inca nu ne-am hotarat daca e Sziget sau Cluj. In 15 august sunt 3 concerte dintre care trebuie sa aleg: Maiden la Cluj, Muse la Sziget si Tankian la Sibiu. Pff, grea alegere :))

Am gasit un articol frumos, bine scris si la obiect aici .

Giginele

Una dintre marile mele bucurii este sa-mi vad omii dragi apucandu-se de ceva drag mie si de ceva ce ii face un pic mai fericiti.

GIGINELE Dupa multe amanari si multe: ar trebui sa incerc si eu... in sfarsit a reusit sa se porneasca.

Iubita, vanzari multe, bucurii si inspiratie sa ai. si timp sa le aduci pe toate la lumina.

Vernisaj foto

Joi, 11 iunie, Arad, sala Clio, ora 18. Vernisaj foto al dragului meu prieten Vio Gantner.

Pentru ca uneori o imagine face mai mult decat o poveste.

Si un mic demo

Va asteptam

Finally

In sfarsiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit.

Corinne si-a updatat blogul.

Enjoy